Toggle Menu


Dezvăluiri din anchetă. Butoiul metalic din curtea criminalului este de fapt altceva

  1. Home/
  2. Info/

Şeful DIICOT, Felix Bănilă, a declarat miercuri că Gheorghe Dincă a cooperat la începutul anchetei cu procurorii, însă a devenit confuz când a fost dus pe teren pentru a indica locul unde ar fi ascuns cadavrul fetei de 18 ani.

“Aşa se pare că a fost cooperant. Însă la momentul în care s-a încercat conducerea în teren a inculpatului pentru a indica locul în care ar fi ascuns sau în care ar fi aruncat presupusele cadavre, inculpatul a devenit, în cursul desfăşurării acestor activităţi, confuz.

În declaraţiile pe care le-a dat, a indicat că activitatea pe care a desfăşurat-o, cel puţin cu privire la prima victimă, pentru că la ea ne raportăm – ştiţi povestea că, în ceea ce priveşte victima de 15 ani, a furnizat o altă versiune în declaraţiile pe care le-a dat – la prima victimă inculpatul a declarat iniţial că ar fi aruncat-o în Olt, ulterior a declarat că a aruncat-o în Dunăre. I s-a cerut să ne conducă pe traseul parcurs. Când s-a încercat conducerea în teren, inculpatul a devenit confuz, a invocat faptul că deplasarea a făcut-o pe timp de noapte, pe drumuri lăturalnice şi că nu îşi mai aminteşte cu exactitate traseul parcurs”, a spus Bănilă, într-o conferinţă de presă.

Şeful DIICOT a făcut precizări și cu privire la așa-zisul ”butoi metalic” unde se presupune că ar fi fost ars trupul fetei de 15 ani, Alexandra. El a explicat că, de fapt, este vorba despre un arzător improvizat.

“Avem acele fragmente osoase ridicate de la faţa locului. Am văzut ce s-a desfăşurat pe zona media cu privire la opiniile unor specialişti respectabili în materie. Ceea ce nu am văzut şi poate că ar fi timpul să analizeze şi dumnealor din acest punct de vedere, pentru că nu au ştiut şi vreau să vă detaliez un element pe care eu îl consider esenţial. Victima este un minor de 15 ani.

Admiţând că ar fi fost arsă în acel butoi metalic, am fost la Craiova şi am constatat că practic nu este un butoi în adevăratul sens al cuvântului. Este vorba despre, haideţi să-i spunem, o sobă sau un arzător improvizat. Este vorba de un suport metalic confecţionat artizanal cel mai probabil de inculpat pentru a arde diverse obiecte sau resturi în acel butoi. Butoiul metalic nu are capace la ambele capete ale cilindrului.

El este aşezat pe acel, să-i spunem, pirostriu metalic, în partea inferioară nu are fund şi focul se pune dedesubt. El practic acţionează ca o sobă, ca un arzător improvizat. Ar trebui totuşi să avem în vedere şi factorul timp. Nu putem să ne axăm în exclusivitate nici pe declaraţia inculpatului, indiferent cât de sincer ne-ar părea dumnealui”, a afirmat Bănilă.

Loading...

admin