Toggle Menu

PNL continuă Programul Prima Casă și în 2020

  1. Home/
  2. Info/

Deși PNL încearcă să gestioneze cât mai bine Bugetul de Stat și caută noi metode de a eficientiza cheltuielile statului, programul Prima Casă 2020 a debutat oficial în data de 20 Februarie.

Ce reprezintă Prima Casă

Acest program a debutat în anul 2009 și a avut un rol dublu: de stabilizare a pieței imobiliare pe fondul crizei economice, dar și de a le oferi tinerilor sprijin pentru achiziționarea unei locuințe.

Printre avantajele de care beneficiază cei care solicită un astfel de împrumut se numără și avansul scăzut (de numai 5%) care trebuie achitat la semnarea contractului de vânzare – cumpărare. În cazul altor credite ipotecare, acest avans este de minim 15%.

Cu toate acestea, programul are și dezavantaje. Unul dintre acestea este că valoarea imobilului achiziționat nu trebuie să depășească suma de 72.500 de euro.

Până în prezent, peste 200 de mii de români și-au achiziționat o locuință prin programul Prima Casă.

Unde poți aplica

Pentru a putea participa la program, trebuie să îndepliniți câteva condiții de eligibilitate, și anume:

  • Să nu dețineți sau să nu fi deținut o proprietate mai mare de 50 de metri pătrați.
  • Să nu aveți alte credite ipotecare în derulare.
  • Să aveți un venit lunar stabil (salariu) și o vechime de cel puțin 3 sau 6 luni la actualul angajator.

De asemenea, este important de menționat faptul că, deși nu există o limită de vârstă oficială, în realitate, cele mai mari șanse de succes le au persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani.

Băncile participante, la care vă puteți depune dosarele pentru solicitarea creditului sunt:

  • BRD
  • BCR
  • Banca Transilvania
  • CEC Bank
  • ING Bank
  • Raiffeisen Bank
  • OTP Bank
  • Banca Românească
  • Unicredit Bank
  • Garanti Bank
  • First Bank
  • Marfin Bank
  • Leumi Bank
  • Intesa Sanpaolo

Loading...

Mihnea-Octavian Manolache